Dominion – file de poveste (6)

Tanara se opri pe langa ghizdurile fantanii, arunca o moneda, cazu in genunchi si incepu sa se jeluiasca:

– Nu mai pot, scapa-ma, fantana fermecata! Nu mai suport o zi, un ceas acasa. Cand mama era pe patul de moarte, m-a pus sa-i promit ca ma voi marita fecioara. N-am pregetat, ca sa ii alin ultimele momente, stiind ca tata e ocupat cu negustoria si ca lipseste mult de acasa. Numai ca mama l-a chemat si pe el si, fara sa fiu si eu de fata, l-a pus sa promita acelasi lucru.

Nu mult dupa ce mi-am luat ramas bun de la maicuta mea draga, m-am pomenit ca tata mi-l prezinta pe el. Pe cel mai odios, dezgustator, infam om pe care mi-a fost dat sa intalnesc pana acum. Tata mi-a spus ca va avea grija de mine, iar eu m-am bucurat la gandul ca n-o sa ma mai preocup de lectii si teme, pentru ca le va face el. Numai ca, de a doua zi, s-a infatisat la usa iatacului meu cu noapte-n cap si nu s-a lasat pana nu m-am trezit. Mai groaznic a fost ca mi-a pretins ca acesta sa fie ora mea de desteptare din acel moment. Eu, care dormeam cat voiam si pana la amiaza, cateodata!

Nu mai vorbesc ca ma obliga sa invat latina, sa cant la lauta si sa brodez, spunandu-mi ca acestea sunt darurile cele mai de pret ale unei viitoare doamne respectabile. Cand, dupa rugaminti si lacrimi, am reusit sa il induplec pe tata sa ma lase la Dansul Voinicilor, care are loc in targul vecin, in fiecare luna, dusmanul meu a cerut in mod expres sa ma insoteasca. La dansul acela participa numai barbati frumosi, pe spranceana. Dar n-am reusit sa intru decat cu unul, caruia i-am strecurat un biletel, pentru ca nenorocitul meu protector nu mi-a ingaduit sa stau decat in preajma unor fete de varsta mea, Iar cand acestea au inceput sa mai spuna una, alta, de cutare si cutare barbat, m-a luat iute si mi-a spus ca se facuse ora de plecare.

Cel pe care il ochisem era frumos ca soarele si ii scrisesem in biletel sa ne intalnim peste cateva zile in catunul de cocioabe de langa conacul nostru. Acolo sunt numai amarati care traiesc din mila tatalui meu, asa ca nu ma temeam ca ma vor da un vileag, pentru ca si-ar fi primejduit si bruma de hrana pe care o primesc. Am batut la usa unei cotoroante pe care o stiu, pentru ca m-a descantat si mi-a citit in palma de mai multe ori, spunandu-mi de cate ori o sa ma marit. I-am poruncit sa ma lase singura si sa il conduca la mine cand va ajunge. N-a trecut un sfert de ceas si am auzit tipete de prin catun. Cerberul meu si cativa slujitori daramau cocioabele una dupa alta, ca sa ma gaseasca. De teama sa nu ramana fara salase, trentarosii aia i-au aratat unde sunt pana la urma.

Daca esti fermecata, ajuta-ma sa scap de acest om care ma nefericeste cu zi ce trece…

Intre timp, un om inalt, cu privirea binevoitoare, dar ferma, astepta respectuos ca tanara sa-si termine jelania. Cand aceasta s-a oprit din smiorcait, a tusit discret si a spus politicos:

– Domnita, ma asteptam sa te gasesc aici. Te astepata o cina pe cinste si, dupa, lauta si Metamorfozele lui Ovidiu.

Tanara se uita la el cu ura si marai:

– Bine, vin.

Dominion – file de poveste (5)

Nobilii se plictiseau. Nici vanatoarea, nici intrigile meschine, nici frivolitatile nu le mai alungau apasarea unei vieti trandave si lipsite de griji.

Toropeala generala paru insa a disparea cand in oras sosi un strain care poposi la cel mai de soi han si cerceta cele mai de vaza case de cumparat, pana cand gasi una care sa il multumeasca. Zidari, dulgheri si decoratori trudira zi si noapte si, in scurt timp, conacul ales de strain infatisa in fata locuitorilor orasului o firma uriasa, pe care scria cu litere aurite: „Casa Norocului”.

Rapid se raspandi vestea ca jocuri nemaivazute, cu reguli simple, dar ingenioase, ii asteptau pe oaspeti, pentru a-i desfata si a le umple buzunarele.

Trufasi si cu pungile pline, nobilii incepura sa calce pragul Casei Norocului si fura intampinati chiar de noul proprietar. Era un om cu maniere desavarsite, cu vesminte alese, care se nascuse cu zambetul pe buze si care parea ca traieste numai pentru a-i multumi pe ceilalti. Pe langa fiorul noilor jocuri, care ii faceau sa piarda nopti intregi si averi colosale, nobilii erau incantati ca erau feriti de zvonuri si defaimari, pentru ca purtau masti; cu un suras fermecator, stapanul Casei Norocului le spunea ca Fortuna trebuie sa ii aleaga nu dupa chip, ci dupa indrazneala cu care mizau si dupa staruinta cu care reveneau la masa de joc.

Totul se desfasura intr-o ordine fara cusur. Cei care serveau in timpul jocurilor erau muti, pentru a nu tulbura cu vreun cuvant placerea nobililor, aveau fetele descoperite si purtau straie in care nu se putea ascunde nimic, iar regulile aminteau pedepse pentru cei care incalcau eticheta. Incidente nu existau, decat o data, un nobil scapatat, furios nevoie mare pentru ca isi pierduse si bruma de avere ce ii mai ramasese, indrazni sa isi scoata masca si sa il acuze pe proprietar de inselaciune. Fu poftit politicos, dar ferm afara, iar ceilalti nobilii ii intoarsera spatele. Intors printre putini prieteni ramasi, le povesti ca, atunci cand purta masca, simtea un imbold de nestavilit de a juca si de a miza enorm, chiar daca stia ca ar pierde. Jura sa afle despre ce vorba si sa se razbune.

Dar nu mai avu timp, pentru ca, intr-o noapte, strainul disparu fara urma, cu slujitori cu tot. Cativa betivi care rataceau pe strazi pretindeau ca vazuresa o caleasca neagra in fata Casei Norocului si cum slujitorii incarcau in ea de zor niste saci din care iesea un sunet asemanator cu al aurului. Scotocind-se fiecare ungher al conacului, fu gasita una dintre mastile pe care nobilii le purtau in timpul jocurilor.

Spiterii orasului descoperira ca era imbibate cu un elixir oriental, care ametea, subjuga judecata si o transforma in sclava poftei de castig.

Dominion – file de poveste (4)

Agonia omului crestea cu fiecare bucata de carne pe care calaul i-o smulgea cu fierul inrosit in foc.

De ce? De ce? La inceput fusese un racnet neomenesc, dar acum nu mai era decat un suflu plapand, ca si viata ce ii mai ramasese.

Erau mineri si duceau o viata aspra, cateodata nemiloasa. Dar era viata pe care o stiau din tata in fiu si nu isi imaginau alta. Vestile ajungeau greu la ei, asa ca linistea lor trista fu tulburata de zvonul ca intre seniorul caruia ii apartineau si cel vecin a izbucnit o razboi aprig, pe care stapanul lor era pe cale sa il piarda. Se spunea ca vor fi vanduti si ca satul va fi ras de pe fata pamantului.

Au fost multi care au ras si au ascultat zvonurile ca pe o poveste numai buna la o bardaca de bere bruna. Altii, printre care si el, le-au dat ascultare si s-au adunat la miez de noapte, cand au hotarat sa se impotriveasca pana la moarte oricui le-ar fi amenintat libertatea.

Cele mai rele temeri au parut a se adeveri cand un om cu privirea iscoditoare a inceput sa dea inconjur satului, chiar si prin partile cele mai muntoase si mai greu de strabatut. Cand s-au intalnit din nou la miez de noapte, n-a fost nevoie sa vorbeasca prea mult. Au rupt cateva aschii, pe una au scurtat-o si au tras la sorti.

Calaul se apleca peste victima ca sa vada daca mai e vreo urma de suflare in el si il auzi murmurand: De ce? De ce?

– Taran prost. Omul pe care l-ai omorat era un trimis al Inaltimii sale care isi pusese in gand sa vada cum sa va faca un drum si sa va scoata din salbaticia in care traiti. Tu o sa ajungi hrana pentru caini, iar satul tau imputit o sa dispara.

Dominion – file de poveste (3)

Solul astepta nerabdator ca minerul sa se hotarasca odata.

Acesta scoasa din zdrentele care ii acopereau trupul doi bulgari de arama, ii cantari in mana si alese unul pe care il inveli intr-o hartie mototolita, pe care apoi o lega cu grija. Ii intinse solului cealalta bucata de minereu si ii spuse:

– Uite si plata. Ai grija sa ajunga in mana ei, rogu-te!

– Da, da, spuse trufas mesagerul si ii intoarse spatele.

Era frumoasa. Avea acea frumusete cruda care inrobeste inimile barbatilor si le sfarma. Se plimba prin curtea conacului, aplecandu-se spre cate o floare si ridicandu-si usor poalele rochiei de matlaz. Servitoarea veni in graba, se inclina si vorbi fara sa-si traga sufletul:

– Domnita, ati primit un ravas. E si ceva inauntru, iar omul care l-a adus a spus sa nu il las decat in mainile voastre.

– Da-l incoace.

Il desfacu si descoperi un bulgare de arama, pe care cineva incercase din rasputeri sa il curete de pamant. Scrisul de pe hartia mototolita era tremurat, iar litererele stangaci scrijelite.

Preafrumoasa stapana,

Iarta-mi indrazneala de a-ti scrie. Acum doua ierni il insoteai pe tatal domniei tale in oropsitul nostru sat. M-am incumetat a ma apropia prea mult, fermecat de chipul tau de inger si preaputernicul vostru tata a poruncit sa fiu biciuit. Era iarna si nici nu mai stiu de ce sufeream mai mult: de frigul muscator sau de cnutul care imi zdrelea spatele.

Atunci s-a vadit ca numai chipul, ci si inima-ti sunt de inger. Ai staruit pe langa tatal tau sa fiu iertat si ai poruncit ca ranile sa imi fie oblojite.

Viata in mina e grea. Intri in maruntaiele pamantului si nu stii daca o sa te mai intorci. Dar eu rezist cu icoana chipului tau in minte. Nu stiu cate ierni imi mai e dat a traiesc. Dar nu am vrut sa-mi aflu sfarsitul fara a-ti aduce intr-un fel multumire pentru bunatatea pe care ai aratat-o unui om sarman.

Fie ca soarta sa-ti surada de-a pururi, preafrumoasa stapana!

Zambi. Se uita la bulgarele de arama si i-l intinse servitoarei care astepta rabdatoare:

– Du asta aramarului si spune-i sa-mi faca niste cercei frumosi.

Dominion – file de poveste (2)

Oamenii munceau ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Ca si cum viata lor ar fi mers asa cum era oranduita, ca si cum nu ar fi avut alta dorinta decat sa ajunga acasa, sa manance, sa uite vremelnic de griji alaturi de neveste si de copii si apoi sa se cufunde intr-un somn greu, fara vise.

Dar in spatele fetelor impietrite se ascundea o vapaie mai infricosatoare decat focurile din atelier. Nenumarate aschii de otel se ascunsera de ochii vatafilor, cate un cleste mai indraznet isi facu loc intr-o desaga de merinde, iar un ciocan fara teama de nimic innopta deseori in casa stapanului sau.

Nici in casele oamenilor nu parea a se intampla nimic care sa tulbure firea lucrurilor. Numai ca unele neveste, care reuseau sa nu fie biruite de truda zilei si sa ramana treze pana la miez de noapte, isi vedeau barbatii ridicandu-se usor si mergand in pivnita, de unde razbateau zgomote inabusite. Alte neveste isi vedeau barbatii plecand noaptea si intorcandu-se cu traiste din care se auzeau clinchete metalice. In sfarsit, fiecare nevasta isi vazu omul schimband soapte de taina si primind cate un obiect infasurat cu grija; iar cand unele indraznira sa intrebe cu glas domol, priviri manioase si cate o palma mai apriga din fire le facu sa-si dea seama ca e mai cuminte sa-si vada de-ale lor.

Vreun an se minunara nevestele pana cand revolta incepu. Oamenii ii atacara pe soldati, le taiara beregatele si le luara caii. Apoi se indreptara spre castel, acolo unde salasuia el. Baronul. Cel care ii strivea cu darile, caruia ii munceau pana la istovire fara simbrie, cel care le datora multora vieti de frati, tati sau prieteni, curmate fara mila.

Baronul privea la fereastra catre multimea amenintatoare. Zambi usor. „Sarmane animale fara minte. Cum isi inchipuie ca o sa ma las vreodata prada lor? Pot sa sece santurile, sa darame zidurile, dar nu au sa gaseasca niciodata camera secreta. Pe mesterii care au facut-o i-am ucis chiar eu”.

Baronul isi mai arunca o privire catre scurtul ravas prin care ii cerea vecinului sau, Ducele, ajutorul, il lega de aripa porumbelului, apoi il elibera pe fereastra. Dupa ce il vazu inaltandu-se, se intoarse si, cu gesturi lenese, atinse un sfestnic si cobora scarile ivite in intuneric. Zidul se inchise in urma lui ca o trapa de cavou.

Nimeni nu-i spusese Baronului ca Ducele atarna deja in streang.

Dominion – file de poveste

Asa cum va spuneam si in recenzia jocului, succesiunea cartilor din Dominion ma predispune la a-mi imagina povestea pe care ar spune-o. Ca urmare m-am hotarat sa initiez o rubrica in care sa scriu astfel de istorioare, inspirate de scenarii nascute involuntar, in timp ce savurez acest extraordinar boardgame.

Variante de povesti sau critici sunt binevenite oricand :).

Strainul era invesmantat asa cum se imbraca aceia care pornesc pe un drum fara intoarcere: straie intunecate, stranse pe corp, fata infasurata.

Batranul crapa usa, arunca o privire tematoare, dar agera afara, apoi o deschise si isi intampina oaspetele cu un zambet larg, in timp ce ochii ii urmareau neobosit fiecare gest.

– Bine ati venit, ma bucur sa va cunosc. Am auzit multe despre domnia voastra.

Strainul schita un zambet chinuit si apoi se uita intrebator prin incaperea la fel de saracacioasa precum restul asezarii. Batranul sesiza si rase incurajator:

– Stiu ca nu e chiar ce va asteptati, dar e cel mai sigur loc pentru a avea o astfel de intalnire. Asadar, cu ce va pot ajuta?

Strainul isi dadu gluga la o parte, dezvaluind un chip cu trasaturi grave si nobile, ofta prelung si spuse:

– Ai spus ca ma cunosti, deci stii ca eu sunt creatorul Podului. Eu l-am imaginat, eu l-am calculat, eu am supravegheat constructia lui. Cand m-a chemat la el prima data, regele meu mi-a impartasit visul lui, de a vedea cele doua regate invingand izolarea la care sunt condamnate de secole. Am crezut in asta si m-am daruit pe mine acestui vis, care s-a dovedit a fi un cosmar. Soldati salbatici s-au napustit in partea cealalta de indata ce Podul a fost terminat, au pustiit si au pradat, au aruncat copii si batrani de pe inaltimile Podului si au ras in timp ce suflete nevinovate se pierdeau in genuni.

Strainul se opri, isi acoperi fata cu palmele si tacu pentru minute bune. Apoi, isi indrepta privirea spre batran si zise hotarat:

– Vreau sa il vad distrus. Mi s-a spus ca nu exista ceva cladit de mana omului care sa va reziste.

– O sa coste.

– Asta nu are nicio importanta, spuse strainul, aruncand o punga cu galbeni pe masuta crapata din fata sa. Lumina palida a opaitului facu sa scanteieze monezile, ca si ochii batranului.

– Stati fara grija. Pana la finalul primaverii, Podul nu va mai fi.