De ce boardgame-uri?

De cativa ani am descoperit aceste jocuri a caror denumire in engleza – boardgames – a patruns si in romana si, coincidenta sau nu, viata mi s-a imbunatatit.

Mi-am exersat abilitati precum gandirea strategica sau managementul resurselor, am dobandit abilitati noi, precum elaborarea bugetelor, si am constatat ca nu stau foarte bine la concentrare si la esalonarea efortului pe termen lung.

Mai mult de-atat, astfel de jocuri m-au pus in situatia de a fi in preajma altor oameni si mi-as dori sa pot exprima la fel de frumos precum John Steinbeck importanta acestui simplu fapt:

Omu’ se ticaloseste daca n-are pe nimeni. Fie cum o fi, da’ sa fie cineva langa tine. Iti spui io, iti spui io, omu’ cand e prea singur se-mbolnaveste.

(John Steinbeck, Soareci si oameni)

Am fost nevoit sa fiu tolerant, sa am rabdare si sa recunosc atunci cand altul a fost mai bun. Cata nevoie avem de aceste insusiri in ziua de azi!

Astfel, m-am decis sa va prezint jocuri pe care le-am experimentat si ce beneficii ar aduce ele in lumea reala.

1 comment so far


Lasă un comentariu