Archive for the ‘Logice’ Category

Cluedo

M-a intrebat odata cineva ce as alege: sa fiu un mare general sau un detectiv genial, precum Hercule Poirot sau Sherlock Holmes. Nu stiu ce am raspuns atunci, dar cert e ca, odata cu trecerea timpului, inclin spre a doua varianta.

Cluedo mi-a oferit sansa de a ma metamorfoza in asa ceva si nu cred ca am fost mai incantat vreodata ca am reusit sa castig (poate doar la Dominion). Vechi de prin 1948, Cluedo este prototipul boardgame-ului de deductie: intr-o vila luxoasa, proprietarul, Mr. Black, a fost omorat de catre unul dintre invitati. Esti unul dintre ei si ramane in sarcina ta sa afli inaintea celorlalti unde s-a petrecut crima, cu ce arma a fost comisa si, mai ales, cine a infaptuit-o.

Mecanismul jocului este ingenios: exista cate o carte pentru fiecare camera, pentru fiecare arma si pentru fiecare personaj; la inceput, cate una din fiecare categorie este extrasa si pusa in mijlocul suprafetei de joc, iar restul sunt impartite jucatorilor. Acestia isi aleg cate un pion de culoarea unuia dintre personaje si cutreiera vila in cautare de indici si facand supozitii pentru a-i obliga pe ceilalti sa le arate cartile pe care le au in mana, incercand astfel sa afle care sunt cartile lipsa.

Pentru a va bucura pe deplin de Cluedo este nevoie sa treceti peste doua aspecte. Primul ar fi ca lipseste componenta psihologica, adica acele motivatii care ii imping pe oameni la crima, jocul fiind similar mai mult cu faimosul test de inteligenta al lui Einstein. Insa modul cum arata peisajul in care se desfasoara crima si maiestria de a picura un aer suspect in figura fiecarui personaj compenseaza lipsa povestii pe care o puteti creea singuri in minte, daca imaginatia nu va da pace. Eu fac o comparatie permanenta cu Zece negri mititei de Agatha Christie, in opinia mea, de departe cel mai bun roman de suspans scris vreodata.

Cel de-al doilea aspect este mai tehnic si se refera la o dedublare a rolului jucatorilor: pe o parte va alegeti un personaj pe care il mutati pe tabla, pe de alta puteti avea in mana carti despre alte personaje sau insusi personajul vostru poate fi cel cautat. Nu va temeti, dupa ce veti juca putin va veti familiariza cu asta si veti intelege ca deplasarea pionilor nu este doar o formalitate, ci este un ingredient vital in formula succesului la acest joc.

Alte ponturi ar fi sa va dezvoltati un sistem cat mai eficient de a va lua notite (tabelasele care vin odata cu jocul sunt foarte utile, dar o simpla foaie si un pix pot fi la fel, daca posesorul isi pune mintea la contributie) si sa fiti cu bagare de seama la ce se intampla in jur, pentru ca din supozitiile pe care le fac ceilalti puteti deduce mai multe decat ei.

Incercati sa castigati la Cluedo si stima voastra de sine va exploda :).

Surse fotografii: BoardGameGeek; cutia.ro

Reclame

Imagination

Jocurile abstracte au nevoie de concepte originale si provocatoare ca sa se poata bate cu cele care au o tematica generoasa si universuri complexe.

Realizatorii jocului Imagination au inteles acest lucru; pe niste carti in forma de patrat sunt inscriptionate diverse configuratii de sfere de diferite culori. Fiecare carte este strabatuta de diverse linii, in diverse directii, iar pozitionand o oglinda pe una dintre ele se obtine punctajul. Cum se calculeaza acesta? Regulile standard spun ca se face diferenta dintre numarul sferelor rosii si al celor albastre (in modul, adica nu conteaza care dintre ele sunt mai multe), cele galbene scad cate un punct, iar cele verzi iti aduc cate unul. Recomandarea mea este sa nu va sfiiti insa sa schimbati aceste reguli dupa plac (adica sa inlocuiti sferele rosii cu cele galbene, cele verzi sa fie cu minus etc.), pentru ca astfel veti asigura rejucabilitatea, chiar si dupa cele 30 de carti (inscriptionate si pe o parte si pe alta) va vor deveni foarte familiare.

Gasirea celei mai bune solutii nu ar fi o sarcina imposibila in sine, numai ca aceasta nu poate fi rezervata decat de un jucator, asa ca trebuie sa te grabesti in a face efortul mental de a-ti imagina cum ar arata configuratia sferelor dupa pozitionarea oglinzii. Aceasta presiune a timpului adauga savoare jocului, iar pe mine, unul, m-a fermecat motivul oglinzii care dedubleaza si, uneori, pacaleste, precum si inteligenta spatiala de care trebuie sa dai dovada in intrecerea cu ceilalti.

Imagination nu este un joc care sa-ti ocupe o dupa-amiaza intreaga (cele zece runde ale sale nu depasesc 15-20 de minute), dar merge de minune intr-o pauza de cafea sau poate fi un aperitiv excelent la un festin cu boardgame-uri mai complexe.

Sursa fotografii: BoardGameGeek

6 nimmt!

Sub acest titlu cabalistic, in care ti se poticneste limba si pe care l-am pastrat in limba originala, adica germana, se ascunde Take 6 sau Take 5 sau Jocul cu Văcuţe (asta e numai la mine in casa) sau cum vreti sa-i ziceti, un joc simplu, cu carti numerotate de la 1 la 104.

Fara sa fiu snob, ma uit la premiile luate de un boardgame, pentru ca sunt un bun indicator, in opinia mea, iar la 6 nimmt! am constatat ca are un Mensa Select la activ. Experientele mele cu jocuri evidentiate de aceasta adunare a oamenilor mult prea inteligenti au fost placute, asa ca asta a fost un argument suficient sa il incerc.

In 6 nimmt! jucatorii primesc cate 10 carti, iar la masa sunt asezate alte 4. La fiecare tura, jucatorii trebuie sa plaseze carti mai mari decat ultimele din sirurile care se formeaza. Cine pune a sasea carte in sir e nevoit sa le ia pe celelalte cinci si colecteaza punctajul negativ reprezentat de numarul capetelor de vacute inscriptionate pe ele, care variaza (exista cartile simple, cele care se termina in 5 si au 2 vacute, cele care se termina in 0 si au 3 vacute etc.). Regulile ii obliga pe jucatori sa plaseze cartile de cele cat mai apropiate ca valoare, iar daca nu au carti mai mari decat ultimele dn siruri, sunt nevoiti sa umfle un sir la alegere. Dupa ce unul sau mai multi dintre jucatori ajung la 66 de vacute luate, cel care are cele mai putine castiga.

6 nimmt! este un joc simplu de explicat (regulamentul e cam ce v-am spus eu mai sus), simplu de jucat si foarte distractiv, daca reusiti sa treceti peste frustrarea inevitabila ca, oricat de bine v-ati face strategia si ati calcula probabilitati, tot se gaseste cate cineva sa va dea planurile peste cap.

Eu l-am indragit si pentru ca a prins si doua persoane la care nu m-as fi asteptat: mama si tata. De Antike sau Dominion n-a fost chip sa ii apropii, dar acest joculet cu numere i-a captivat si i s-au daruit cu atata pasiune ca au devenit adversari de temut. Iar mama, profesoara de romana si fire visatoare, ne si explica strategiile ei, atunci cand ii ies, bineinteles :).

Surse fotografii: BoardGameGeek; cutia.ro

Quoridor

Quoridor este alt joc abstract pe care am avut ocazia sa il incerc si care mi-a produs febra musculara la creier.

E foarte simplu din punct de vedere al conceptului, dar are profunzime. Pe o tabla micuta si patrata, jucatorul manevreaza un pion, pentru a ajunge pe latura opusa celei de unde a pornit, inaintea adversarului. O logica foarte simpla ar spune ca acela care a mutat primul va fi indeplini primul acest obiectiv, dar regulile jocului permit ca, in loc de a folosi piesa, un jucator poate amplasa, oriunde pe tabla, un gardulet care corespunde unor 2 patratele (o latura are 9).

Functionarea inca o data a logicii elementare ar duce la concluzia ca nu trebuie decat sa inchizi calea celuilalt si te-ai asigurat ca nu vei pierde. O regula suplimentara si pervers de eficienta pentru savoarea acestui joc spune insa ca esti obligat sa lasi cel putin un culoar liber celuilalt. Din acest marunt, dar esential amanunt izvoraste o provocare intelectuala unica.

Desi Quoridor poate fi jucat in 3 sau 4, eu il recomand totusi in 2, pentru ca, in celelalte cazuri, e cam aglomerat si se poate ajunge la situatia ingrata in care cineva care nu mai are sanse de victorie sa poata totusi hotari care dintre cei cu sanse reale sa fie castigatorul.

In 2, insa, e un duel psihologic care mie imi aduce aminte de scenele din filme in care de la capetele unei strazi, doi adversari isi accelereaza masinile unul spre celalalt; cel care cedeaza primul si trage de volan e pierdut. Cam asa se intampla si in Quoridor: cel care se abtine cat mai mult sa isi foloseasca garduletele are de castigat.

De asemenea, tot de la acest joc m-am obisnuit cu gandul ca a fi la un pas de victorie nu e echivalent cu victoria insasi. Chinul tantalic de a te afla pe penultimul rand si de a te vedea blocat, obligat fiind sa ocolesti intreaga tabla, este unul dintre deliciile acestui boardgame micut, dar al naibii de interesant.

Pentago

Pentago este un joc la care te doare mintea. Nu glumesc deloc, chiar si acum, gandindu-ma la el, simt cum niste migrene imi dau tarcoale.

Jocul e diabolic prin simplitatea lui. Combina elemente din clasicul Go, adica posibilitatea de a amplasa piese oriunde pe suprafata de joc, si din X si O, prin obiectivul de a obtine un sir, nu de 3, ca in cazul joculetului cu care umpleam plictistoarele ore de fizica, ci de 5.

Inovatia consta in suprafata de joc care, patrata fiind, este impartita la randul ei in alte 4 patrate mai mici care trebuie rotite la 90 de grade, intr-o directie sau alta, dupa fiecare mutare. Nu neaparat sectiunea in care ati pus o piesa ultima data trebuie deplasata.

Dat fiind ca este un joc abstract, nu o sa ma mai apuc sa va enumer beneficiile asa cum am facut in articolele anterioare; nu o sa va spun decat ca va veti stoarce creierii ca sa scoateti o geometrie dinamica din voi si ca va veti suci gaturile, incercand sa intuiti cum va arata configuratia jocului dupa urmatoarea mutare. Toate astea, incercand din rasputeri sa pastrati discretia, astfel incat adversarul sa nu intuiasca manevra hoata prin care intentionati sa il prindeti din doua parti.

Placerea de a experimenta fizic Pentago (apreciat si de cei de la MENSA, apropo) este nepretuita, dar, ca sa va incredintati ca nu am exagerat in ceea ce priveste bataile de cap, aveti aici o varianta online: www.pentago-online.com.