Archive for the ‘Actiune’ Category

Machi

Machi este un joc frantuzesc, adica dintr-un alt univers decat cele clasice din care izvorasc boardgame-uri, recte cel german si cel american, iar asta se simte, atat la calitati, cat si la stangacii.

Machi te pune in pielea unui daimyo, adica a unui senior feudal japonez, care lupta sa castige increderea imparatului si sa fie declarat Shogun. Jocul nu are anvergura unui joc cu tematica similara (Shogun), ci are un iz mai gospodaresc, fiind bazat pe carti, iar tabla de joc si putinele piese existente nu au decat rolul de a evidentia punctajul si fazele de desfasurare a actiunilor, care – tipic japonez – corespund celor patru anotimpuri.

In Machi ai de-a face cu cladiri si cu personaje. Cele doua tipuri de carti se combina, rezultand bogatie sau onoare, care, la randul lor, se traduc in puncte. Evident, cine are cele mai multe la sfarsitul jocului, castiga. Cum spuneam, Machi nu are un aer epic, dar individualizarea personajelor, varietatea cladirilor si cateva carti speciale cu evenimente neprevazute transforma jocul intr-o poveste palpitanta cu samurai, yakuza, traditii, onoare, tradari si dueluri memorabile. Daca vreti o comparatie literara, boardgame-ul Shogun este precum romanul cu acelasi nume al lui James Clavell, iar Machi este precum Musahi de Eiji Yoshikawa.

Am ajuns la capitolul cel mai inovativ al acestui boardgame. Intre personajele care au dreptul sa lupte se pot isca dueluri, care sunt solutionate tot prin intermediul unor carti ce redau diverse miscari din spectaculoasa arta a manuirii katanei. Din sapte carti, jucatorii folosesc trei, trase aleatoriu, iar asta transforma luptele in niste dueluri psihologice la chiar ajungi sa stai cu sufletul la gura.

Daca realizatorilor francezi li se pot imputa cateva goluri in regulament, care pot genera discutii daca nu sunt reglementate intre jucatori la mica intelegere (sau cautand diverse FAQ-uri pe Internet), in schimb, la capitolul stil, li se cuvin numai cuvinte de lauda.

Simtul artistic frantuzesc si caracterul fascinant al culturii nipone s-au imbinat perfect. Cladirile recompun universul medieval japonez, cu castele, case pentru ceremonia ceaiului sau teatre Kabuki, iar personajele sunt delicioase din punct de vedere vizual, fiind desenate caricatural, dar sugestiv. Mie unuia imi place pur si simplu sa ma uit la ele, asa cum faceam cu abtibildele cu fotbalisti sau masini de pe vremuri.

Foarte mult bazat pe hazard, Machi ofera totusi si niste invataminte:

– nu uita de HRANA; fiecare personaj trebuie sa manance, asa ca aveti grija sa nu va ia valul inavutirii sau al onoarei si sa uitati de acest marunt, dar esential amanunt

– pune-te in pielea adversarului si incearca sa gandesti ca el (sfat cu precadere aplicabil in timpul duelurilor)

– pentru ca jocul nu dureaza foarte mult, actioneaza ca si cum ai manui o sabie de samurai – ferm, precis, necrutator.

Unde mai pui ca aranjamentul cartilor ma predispune la aceleasi fantezii narative ca si la Dominion.

P.S. Ia uitati-va la personajul de mai jos. Nu-i asa ca pare cunoscut? :)))))

Reclame

The Thief of Bagdad

The Thief of Bagdad e un joc hotesc. Fara a fi complicat, are darul de a-ti fura timpul, de care uiti jucandu-l, si de a-ti subtiliza energia intelectuala, pe care o consumi, incercand sa fii un talhar mai iscusit decat ceilalti.

Atmosfera exotica e captivanta si, chiar daca o parte a jocului se bazeaza pe carti, ceea ce implica o doza consistenta de hazard, componenta strategica a The Thief of Bagdad, reprezentata de mutarea hotilor si gardienilor, ofera destule invataminte pentru viata reala:

– inveti sa te descurci cu ce resurse ai si sa nu iti mai blestemi afurisitul de ghinion, care nu iti ofera victoria pe tava

– iti dai seama ca, daca esti in frunte la inceputul cursei, nu inseamna neaparat ca o vei si termina in aceeasi ipostaza

– intelegi sa gandesti pe termen lung si nu doar ademenit de perspectiva unui castig imediat si temporar (un hot pitit intr-un palat care deocamdata nu te intereseaza poate face minuni mai tarziu)

– exersezi capacitatea de nu executa o manevra doar de dragul de a face ceva; a sti sa te infranezi e o virtute egala cu cea de a sti cand sa actionezi

Faptul ca nu dureaza foarte mult contribuie la cea mai mare calitate a The Thief of Bagdad: e palpitant (din cauza asta il incadrez la categoria jocuri de actiune, si nu la cele de strategie).

Departe de mine gandul de a incuraja infractionalitatea :), dar parca merita sa intri din cand in cand in pielea unui maestru al faradelegii, care conduce o echipa de hoti unul si unul (precum George Clooney in Ocean’s Eleven).