Risk

Ca sa nu par neserios, va marturisesc ca am jucat Risk acum ceva timp si nu chiar in formatul din care vedeti poze, sistemul de joc fiind insa acelasi. De aici si o oarecare subtirime a informatiilor si a parerilor, dar cert este ca scopul acestui joc este ceea ce Brain ii spunea lui Pinky in fiecare seara: INCERCI SA CUCERESTI LUMEA!

Ca si Monopoly, si Risk are o etate venerabila, fiind inventat in anii ’50 ai secolului trecut si putand fi considerat stramosul jocurilor de razboi care au proliferat masiv in zilele noastre.

Imi aduc aminte destul de bine impresia pe care mi-a facut-o cadrul jocului, adica harta intinsa a mapamondului. Pentru un pustan obisnuit cu sahul, dimensiunile ei mi se pareau de-a dreptul epice. La asta se adauga si senzatia de forta pe care mi-o dadea posibilitatea de a muta o multime de figurine prin parti diverse ale globului.

Initial, acest boardgame a fost conceput ca referindu-se la perioada lui Napoleon, dar versiunea pe care am jucat-o eu era mai moderna, cu avioane si tancuri, asadar, parca mai adecvata unui teatru de operatiuni la nivel global.

In Risk, conflictele armate sunt solutionate cu zarurile, asa ca orice operatiune ofensiva indelung clocita poate fi zadarnicita fara ca adversarul sa fie vreun geniu al defensivei. Pe langa vechime, acest boardgame mai are in comun cu Monopoly faptul ca valoarea sa educativa sta in modul cum un jucator gestioneaza relatiile, hai sa le zicem diplomatice, cu ceilalti participanti la joc:

– exista o regula care spune ca se ofera bonusuri celor care detin continente intregi; asa ca mai bine lasati mandria la o parte si concentrati-va pe eficienta si nu va sfiiti sa controlati un o zona mai amarata, gen Australia, decat o jumatate de Asia si jumatate de Europa

– evident, daca puteti sa ciuntiti din eficienta rivalilor, pastrand capete de pod pe continente controlate in majoritate de ei, faceti-o neaparat

– tineti tot timpul minte ca in final nu poate fi decat un singur castigator, asa ca negociati aliantele stiind ca partenerul de acum va fi inamicul numarul 1 mai incolo; eu am incercat sa dau o lovitura mai miseleasca unui prieten, iar el mi-o reproseaza si acum, dupa ani si ani de jucat boardgame-uri impreuna (nu-i asa, Di’Adi?)

– anihilati rapid cuplurile certarete, pentru ca el sau ea nu o sa-si apere sansele corect, de teama sa nu aiba belea acasa apoi.

Risk a devenit un joc atat de popular, incat a generat o sumedenie de extensii si variante, in toate univerurile posibile si imposibile – Lord of the Rings, Star Wars etc.

Monopoly

Nu poti sa te apuci sa scrii despre boardgame-uri, fara sa faci o mica reverenta catre cel mai cunoscut dintre ele, Monopoly.

Dupa ce lucrurile au mai evoluat si s-a ajuns la jocuri care, de exemplu, recreeaza atmosfera celui De-al Doilea Razboi Mondial pe harti cat mesele, s-au gasit destui care sa strambe din nas la Monopoly, argumentand ca e simplut si mai mult de noroc.

Ceea ce este o nedreptate, pentru ca, desi hazardul are un rol important, batranul joc ofera totusi o experienta placuta si cu destule beneficii:

– te antrenezi in gestiunea propriilor fonduri

– inveti sa te dezvolti gradual, pastrand insa rezerve pentru eventuale situatii de criza

– iti dezvolti abilitatea de a calcula probabilitati si de a-ti organiza teritoriul in asa fel incat sa minimizezi sansele de a te ruina (trecand peste vreo proprietate cu hotel, de exemplu) si sa le maximizezi pe cele prin care adversarii isi lasa avutiile in mana ta.

– exersezi negocierea din diverse ipostaze: de pe pozitii de forta sau de slabiciune, presat de timp sau avand suficient la dispozitie sau, pur si simplu, blufand – stiu ca e cinic ce spun, dar e o abordare :).

Nu in ultimul rand, placerea de a juca Monopoly e generata si de fiorul inimitabil pe care il ofera niste zaruri rostogolindu-se.