Senet

Un alt joc care concureaza pentru titlul de cel mai vechi din lume este Senet si provine din aria civilizatiei Egiptului antic. Era imposibil ca o cultura de un asemenea nivel sa nu dea nastere si unui boardgame, la fel cum mentalitatea profund religioasa a egiptenilor nu avea cum sa nu il impregneze. Imagini cu cate doi oameni oameni jucand Senet au fost descoperite datand chiar de la cca. 3500 i. Hr., iar diverse modele ale sale au fost gasite in mormintele faraonilor din diverse epoci, dar si ale altor oameni de vaza.

Initial, Senet s-a nascut ca un joc de recreere, dar a evoluat ulterior spre un ritual complex si semnificativ pentru cei implicati in desfasurarea lui. Numele sau a fost descifrat dupa hieroglifele care il descriu in diverse inscriptii, iar e-ul a fost adaugat conventional, existand unele pareri ca pronuntia ar trebui sa fie „zinat”. Asupra traducerii exista totusi un acord: „senet” inseamna „trecere”.

Jocul consta dintr-o tabla de lemn cu 30 de patrate, dispuse pe trei randuri paralele. Cei doi jucatori le parcurgeau in sensul „mersului de bou” (primul rand de la stanga la dreapta, al doilea de la dreapta la stanga etc.) cu 5, 7, mai rar 10 pioni, utilizand zaruri de os sau bete; acestea din urma sunt specifice versiunilor mai vechi ale jocului si constau din ramuri taiate transversal, astfel incat o parte sa fie plata si una rotunda; fiecare dintre jucatori avea cate 4 astfel de bete pe care le arunca, rezultatul fiind calculat in functie de numarul fetelor plate care apareau (1, 2, 3, 4, iar in cazul foarte rar cand nu era niciuna, rezultatul era considerat 5).

Simpla cursa pe tabla de joc a capatat in timp semnificatii religioase. Traducerea numelui si desenele care au fost descoperite pe patrate au dus la concluzia ca Senet era o intrecere intre cei doi jucatori de a avea un parcurs cat mai favorabil in viata de dupa moarte, jocul hotarand daca vor fi condamnati pe vecie sau vor primi rasplata suprema, unirea cu zeul-soare Ra.

Traseul fiecaruia era sinuos si era marcat de obstacolele si beneficiile oferite de tabla de joc. Desenele au variat de-a lungul timpului, ultimele cinci pozitii aparand insa inca de la inceputurile jocului. In versiunile cu conotatii religioase, Senet incepea cu patratul infatisand „casa lui Toth”, zeul cu cap de ibis, care veghea ca sufletele celor decedati sa fie trimise catre judecata. Tensiunea jocului si a destinului pe care si-l faureau jucatorii era generata de faptul ca patratele care ofereau bonusuri erau pozitionate langa cele care provocau pedepse. De exemplu, pozitia 15 avea desenata o broasca, simbol al renasterii in mitologia egipteana, si oferea inca o tura; din contra, pozitia 16 infatisa o plasa, care il obliga pe jucator sa stea o tura.

Cele 5 patrate de la final au ramas neschimbate de-a lungul istoriei acestui joc. Pozitia 26 oferea inca o tura, 27 era cea mai detestata, pentru ca scotea din joc orice pion care cadea pe ea, iar celelalte erau numerotate descrescator 3, 2, 1; pentru a putea termina, jucatorii aveau nevoie sa obtina la zaruri sau la bete exact numarul corespunzator patratului unde li se afla piesa.

De la joc cu semnificatii religioase, Senet a devenit el insusi un obiect de factura religioasa. Jocurile au devenit mai migalos decorate si aproape ca au incetat sa mai aiba vreun scop functional, devenind de nelipsit in inventarele funerare. Nu intamplator, din aceasta perioada dateaza si imaginile cu personaje care joaca Senet singure, precum si un pasaj dedicat lui in Cartea Mortilor.

Pe site-ul celor de la British Museum puteti incerca o versiune virtuala a Senet, pe care eu o prefer pentru ca utilizeaza imagini reale, spre deosebire de alte versiuni de pe Internet, facute cu mai putin gust (ca si in cazul Jocului Regal din Ur, si aici aveti nevoie de Adobe Shockwave).

Surse:

www.wikipedia.org

In Search of the Meaning of Senet, de Peter A. Piccione

Astral Castle

Risk

Ca sa nu par neserios, va marturisesc ca am jucat Risk acum ceva timp si nu chiar in formatul din care vedeti poze, sistemul de joc fiind insa acelasi. De aici si o oarecare subtirime a informatiilor si a parerilor, dar cert este ca scopul acestui joc este ceea ce Brain ii spunea lui Pinky in fiecare seara: INCERCI SA CUCERESTI LUMEA!

Ca si Monopoly, si Risk are o etate venerabila, fiind inventat in anii ’50 ai secolului trecut si putand fi considerat stramosul jocurilor de razboi care au proliferat masiv in zilele noastre.

Imi aduc aminte destul de bine impresia pe care mi-a facut-o cadrul jocului, adica harta intinsa a mapamondului. Pentru un pustan obisnuit cu sahul, dimensiunile ei mi se pareau de-a dreptul epice. La asta se adauga si senzatia de forta pe care mi-o dadea posibilitatea de a muta o multime de figurine prin parti diverse ale globului.

Initial, acest boardgame a fost conceput ca referindu-se la perioada lui Napoleon, dar versiunea pe care am jucat-o eu era mai moderna, cu avioane si tancuri, asadar, parca mai adecvata unui teatru de operatiuni la nivel global.

In Risk, conflictele armate sunt solutionate cu zarurile, asa ca orice operatiune ofensiva indelung clocita poate fi zadarnicita fara ca adversarul sa fie vreun geniu al defensivei. Pe langa vechime, acest boardgame mai are in comun cu Monopoly faptul ca valoarea sa educativa sta in modul cum un jucator gestioneaza relatiile, hai sa le zicem diplomatice, cu ceilalti participanti la joc:

– exista o regula care spune ca se ofera bonusuri celor care detin continente intregi; asa ca mai bine lasati mandria la o parte si concentrati-va pe eficienta si nu va sfiiti sa controlati un o zona mai amarata, gen Australia, decat o jumatate de Asia si jumatate de Europa

– evident, daca puteti sa ciuntiti din eficienta rivalilor, pastrand capete de pod pe continente controlate in majoritate de ei, faceti-o neaparat

– tineti tot timpul minte ca in final nu poate fi decat un singur castigator, asa ca negociati aliantele stiind ca partenerul de acum va fi inamicul numarul 1 mai incolo; eu am incercat sa dau o lovitura mai miseleasca unui prieten, iar el mi-o reproseaza si acum, dupa ani si ani de jucat boardgame-uri impreuna (nu-i asa, Di’Adi?)

– anihilati rapid cuplurile certarete, pentru ca el sau ea nu o sa-si apere sansele corect, de teama sa nu aiba belea acasa apoi.

Risk a devenit un joc atat de popular, incat a generat o sumedenie de extensii si variante, in toate univerurile posibile si imposibile – Lord of the Rings, Star Wars etc.

Monopoly

Nu poti sa te apuci sa scrii despre boardgame-uri, fara sa faci o mica reverenta catre cel mai cunoscut dintre ele, Monopoly.

Dupa ce lucrurile au mai evoluat si s-a ajuns la jocuri care, de exemplu, recreeaza atmosfera celui De-al Doilea Razboi Mondial pe harti cat mesele, s-au gasit destui care sa strambe din nas la Monopoly, argumentand ca e simplut si mai mult de noroc.

Ceea ce este o nedreptate, pentru ca, desi hazardul are un rol important, batranul joc ofera totusi o experienta placuta si cu destule beneficii:

– te antrenezi in gestiunea propriilor fonduri

– inveti sa te dezvolti gradual, pastrand insa rezerve pentru eventuale situatii de criza

– iti dezvolti abilitatea de a calcula probabilitati si de a-ti organiza teritoriul in asa fel incat sa minimizezi sansele de a te ruina (trecand peste vreo proprietate cu hotel, de exemplu) si sa le maximizezi pe cele prin care adversarii isi lasa avutiile in mana ta.

– exersezi negocierea din diverse ipostaze: de pe pozitii de forta sau de slabiciune, presat de timp sau avand suficient la dispozitie sau, pur si simplu, blufand – stiu ca e cinic ce spun, dar e o abordare :).

Nu in ultimul rand, placerea de a juca Monopoly e generata si de fiorul inimitabil pe care il ofera niste zaruri rostogolindu-se.