Dominion – file de poveste (5)

Nobilii se plictiseau. Nici vanatoarea, nici intrigile meschine, nici frivolitatile nu le mai alungau apasarea unei vieti trandave si lipsite de griji.

Toropeala generala paru insa a disparea cand in oras sosi un strain care poposi la cel mai de soi han si cerceta cele mai de vaza case de cumparat, pana cand gasi una care sa il multumeasca. Zidari, dulgheri si decoratori trudira zi si noapte si, in scurt timp, conacul ales de strain infatisa in fata locuitorilor orasului o firma uriasa, pe care scria cu litere aurite: „Casa Norocului”.

Rapid se raspandi vestea ca jocuri nemaivazute, cu reguli simple, dar ingenioase, ii asteptau pe oaspeti, pentru a-i desfata si a le umple buzunarele.

Trufasi si cu pungile pline, nobilii incepura sa calce pragul Casei Norocului si fura intampinati chiar de noul proprietar. Era un om cu maniere desavarsite, cu vesminte alese, care se nascuse cu zambetul pe buze si care parea ca traieste numai pentru a-i multumi pe ceilalti. Pe langa fiorul noilor jocuri, care ii faceau sa piarda nopti intregi si averi colosale, nobilii erau incantati ca erau feriti de zvonuri si defaimari, pentru ca purtau masti; cu un suras fermecator, stapanul Casei Norocului le spunea ca Fortuna trebuie sa ii aleaga nu dupa chip, ci dupa indrazneala cu care mizau si dupa staruinta cu care reveneau la masa de joc.

Totul se desfasura intr-o ordine fara cusur. Cei care serveau in timpul jocurilor erau muti, pentru a nu tulbura cu vreun cuvant placerea nobililor, aveau fetele descoperite si purtau straie in care nu se putea ascunde nimic, iar regulile aminteau pedepse pentru cei care incalcau eticheta. Incidente nu existau, decat o data, un nobil scapatat, furios nevoie mare pentru ca isi pierduse si bruma de avere ce ii mai ramasese, indrazni sa isi scoata masca si sa il acuze pe proprietar de inselaciune. Fu poftit politicos, dar ferm afara, iar ceilalti nobilii ii intoarsera spatele. Intors printre putini prieteni ramasi, le povesti ca, atunci cand purta masca, simtea un imbold de nestavilit de a juca si de a miza enorm, chiar daca stia ca ar pierde. Jura sa afle despre ce vorba si sa se razbune.

Dar nu mai avu timp, pentru ca, intr-o noapte, strainul disparu fara urma, cu slujitori cu tot. Cativa betivi care rataceau pe strazi pretindeau ca vazuresa o caleasca neagra in fata Casei Norocului si cum slujitorii incarcau in ea de zor niste saci din care iesea un sunet asemanator cu al aurului. Scotocind-se fiecare ungher al conacului, fu gasita una dintre mastile pe care nobilii le purtau in timpul jocurilor.

Spiterii orasului descoperira ca era imbibate cu un elixir oriental, care ametea, subjuga judecata si o transforma in sclava poftei de castig.

1 comment so far

  1. […] pictura a lui Pietro Longhi mi-a prilejuit scrierea unei povestioare pe Teoria Jocului. Asa ca m-am gandit ca ar fi fair-play din partea mea sa va prezint tabloul care mi-a servit drept […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: