Dixit
Va place sa aveti dreptate? Daca da, atunci veti intelege cum m-am simtit eu vazand ca un joc pe care il ochisem acum ceva timp si pentru care chiar am facut efortul sa mi-l cumpar, Dixit, a luat o carca de premii, dintre care cel mai recent e prestigiosul Spiel des Jahres, un fel de Oscar al boardgame-urilor.
Ce m-a fermecat de prima data la acest joc este ca exploateaza o alta latura a intelectului, decat cea a strategiei si gandirii analitice. In Dixit, jucatorii primesc niste carti extraordinar ilustrate, unul dintre ei alege una si spune un cuvant sau o sintagma, apoi ceilalti aleg fiecare o ilustratie pe care o considera cea mai sugestiva pentru provocarea data si toate cartile sunt amestecate si apoi insirate pe masa. Daca jucatorului care a ales sintagma (numit si „narator”) i-a descoperit toata lumea cartea, nu primeste niciun punct: daca nu i-a descoperit-o nimeni, la fel. Daca, insa, unii ghicesc, iar altii nu, atunci primeste puncte, ca si jucatorii ale caror carti sunt votate.
Chiar de cand am citit prima data regulamentul, fara fi vazut vreodata jocul, am intuit ca este fermecator si m-a atras inexorabil faptul ca exista si altfel de boardgame-uri decat cele cu care eram obisnuit. Desi gandirea metaforica are ceva romantic a priori, tocmai aspectul sau competitiv ii da savoarea. Provocarea de a te balansa intre simpla descriere a cartii (denotatia) si o conotatie extrema si inaccesibila este superba si, desi la inceput pare cam grea, odata ce i-ai prins gustul, e greu sa te mai lipsesti de ea.
De exemplu, la primul joc, avand in mana cartea de mai sus, imediat mi-a rasarit in minte Domnisoara Pogany; dar n-as fi avut nicio sansa, asa ca am trecut cu gandul la Brancusi; dar nici asa nu aveam vreo siguranta, astfel ca am spus „modernism”. Nu a fost vreo varianta stralucita, dar i-a derutat pe unii, asa ca am obtinut puncte :). Exista un aspect care trebuie insa reglat dinainte: ar fi excelent ca persoanele care se cunosc foarte bine sa nu abuzeze de acest lucru si sa nu exprime lucruri numai de ei stiute. La cata gratie degaja insa Dixit, mi-e si greu sa cred ca cineva ar fi in stare sa umbreasca placerea pe care o ofera acest joc.
Despre ilustratii nu am decat cuvinte de lauda. Sunt desenate inspirat, cu un colorit plin de gust, sunt discret suprarealiste si au un aer naiv, care imi aduce aminte de pictura naiva sarba sau de cea a a lui Henri „Le Douanier” Rousseau. Pe un alt blog despre boardgame-uri, cineva deplangea faptul ca, dupa un timp, inveti fiecare carte si nu mai ai ce spune. Imi pare rau pentru acea persoana, pentru ca pierde exact esenta frumusetii acestui joc: faptul ca esti nevoit sa gasesti alte si alte asocieri, ca imaginatia si memoria zburda si, astfel, devin mai vii. Unde mai pui ca regulile pot si modelate dupa plac: puteti folosi doar titluri si personaje de filme sau carti, locuri cunoscute sau politicieni, daca vreti sa ii injurati intr-un fel aparte; iar astea sunt decat variantele care mi-au venit mie in minte.
Dixit este un joc care isi merita sumedenia de premii si simplul fapt ca strictii si gravii germani i-au acordat distinctia lor suprema este un indiciu ca merita incercat.
Surse fotografii: BoardGameGeek, Bruno Faidutti
Teoria jocului 
Dixit este un joc cu totul aparte. Atata ca mie uneori imi scapa calea de „mijloc” pe care trebuie sa o alegi pentru a obtine puncte (adica fie ma gandesc la o reprezentare simbolica mult prea simpla care este usor intuita de ceilalti, fie – si asta mi s-a intamplat si mai des:P – aleg sa descriu cartea printr-o sintagma aiuristica de care nu se prinde nimeni – vezi aici 22:)))))) Oricum jocul este foarte tare. Ce mi se pare foarte distractiv este momentul de dupa vot cand fiecare simte nevoia sa spuna de ce pusese el respectiva carte ca raspuns la sintagma povestitorului. Stateam asa si ma gandeam la utilitatea lui in business – l-as folosi la un teambuilding cu angajatii unei firme – e fun, stimuleaza „out-of-the-box” thinking si, de ce nu, constituie cadrul propice pentru ca fiecare sa afle mai mult despre felul de a gandi, orizontul de cunostinte pe care il au colegii.
L-am jucat zilele astea. Mie mi se pare interesant, si am jucat destule jocuri cu care sa compar. Este original, nu am vazut pana acum alt joc asemanator.
Este usor de jucat si pentru incepatori. Il inveti in 5 minute.
Fata de alte jocuri, il poti incepe sau strange foarte rapid, asa ca e bun pentru excursii sau pentru un mers in parc.