Pentago

Pentago este un joc la care te doare mintea. Nu glumesc deloc, chiar si acum, gandindu-ma la el, simt cum niste migrene imi dau tarcoale.

Jocul e diabolic prin simplitatea lui. Combina elemente din clasicul Go, adica posibilitatea de a amplasa piese oriunde pe suprafata de joc, si din X si O, prin obiectivul de a obtine un sir, nu de 3, ca in cazul joculetului cu care umpleam plictistoarele ore de fizica, ci de 5.

Inovatia consta in suprafata de joc care, patrata fiind, este impartita la randul ei in alte 4 patrate mai mici care trebuie rotite la 90 de grade, intr-o directie sau alta, dupa fiecare mutare. Nu neaparat sectiunea in care ati pus o piesa ultima data trebuie deplasata.

Dat fiind ca este un joc abstract, nu o sa ma mai apuc sa va enumer beneficiile asa cum am facut in articolele anterioare; nu o sa va spun decat ca va veti stoarce creierii ca sa scoateti o geometrie dinamica din voi si ca va veti suci gaturile, incercand sa intuiti cum va arata configuratia jocului dupa urmatoarea mutare. Toate astea, incercand din rasputeri sa pastrati discretia, astfel incat adversarul sa nu intuiasca manevra hoata prin care intentionati sa il prindeti din doua parti.

Placerea de a experimenta fizic Pentago (apreciat si de cei de la MENSA, apropo) este nepretuita, dar, ca sa va incredintati ca nu am exagerat in ceea ce priveste bataile de cap, aveti aici o varianta online: www.pentago-online.com.