Quoridor

Quoridor este alt joc abstract pe care am avut ocazia sa il incerc si care mi-a produs febra musculara la creier.

E foarte simplu din punct de vedere al conceptului, dar are profunzime. Pe o tabla micuta si patrata, jucatorul manevreaza un pion, pentru a ajunge pe latura opusa celei de unde a pornit, inaintea adversarului. O logica foarte simpla ar spune ca acela care a mutat primul va fi indeplini primul acest obiectiv, dar regulile jocului permit ca, in loc de a folosi piesa, un jucator poate amplasa, oriunde pe tabla, un gardulet care corespunde unor 2 patratele (o latura are 9).

Functionarea inca o data a logicii elementare ar duce la concluzia ca nu trebuie decat sa inchizi calea celuilalt si te-ai asigurat ca nu vei pierde. O regula suplimentara si pervers de eficienta pentru savoarea acestui joc spune insa ca esti obligat sa lasi cel putin un culoar liber celuilalt. Din acest marunt, dar esential amanunt izvoraste o provocare intelectuala unica.

Desi Quoridor poate fi jucat in 3 sau 4, eu il recomand totusi in 2, pentru ca, in celelalte cazuri, e cam aglomerat si se poate ajunge la situatia ingrata in care cineva care nu mai are sanse de victorie sa poata totusi hotari care dintre cei cu sanse reale sa fie castigatorul.

In 2, insa, e un duel psihologic care mie imi aduce aminte de scenele din filme in care de la capetele unei strazi, doi adversari isi accelereaza masinile unul spre celalalt; cel care cedeaza primul si trage de volan e pierdut. Cam asa se intampla si in Quoridor: cel care se abtine cat mai mult sa isi foloseasca garduletele are de castigat.

De asemenea, tot de la acest joc m-am obisnuit cu gandul ca a fi la un pas de victorie nu e echivalent cu victoria insasi. Chinul tantalic de a te afla pe penultimul rand si de a te vedea blocat, obligat fiind sa ocolesti intreaga tabla, este unul dintre deliciile acestui boardgame micut, dar al naibii de interesant.