Archive for the ‘filme despre Al Doilea Razboi Mondial’ Tag

Intertextualitate (7)

Memoir ’44 este un joc despre Al Doilea Razboi Mondial, asa ca de facut conexiuni cu filme si carti despre acest subiect se pot face gramada.

Paradoxal, romanele care mi-au venit in minte prima data se desfasoara in timpul Primului Razboi Mondial, dar cred ca sunt atat de bine scrise, incat sunt la fel de sugestive: Adio, arme! de Ernest Hemingway, Nimic nou pe frontul de Vest de Erich Maria Remarque si Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, de Camil Petrescu. Nu ma dau in vant dupa cartile lui Sven Hassel, dar recunosc ca reusesc intrucatva sa te introduca in atmosfera crancena a razboiului.

Un profesor pe care l-am avut pe vremea cand urmam cursurile facultatii de istore ne povestea ca toate cartile despre Al Doilea Razboi Mondial depasesc ca numar tot ce s-a scris despre istorie pana in acel moment. S-ar putea sa fie o exagerare, dar e oricum ilustrativa, asa ca nu o sa ma apuc insir un pomelnic bibliografic, nu o sa amintesc decat Mari decizii ale celui de-al Doilea Razboi Mondial de Jacques de Launay.

Documentare audio-vizuale sunt atat de multe, incat inevitabil ati vazut cateva, de cateva ori chiar, pe Discovery, de-a lungul timpului, asa ca singurul pe care o sa-l mentionez e cel care mi-a placut cel mai mult; se numeste Battlefield si m-a atras prin modul detaliat in care combina descrierile geopolitice si militare cu cele ale personalitatilor implicate, toate garnisite cu imagini reale si inedite.

Din domeniul cinematografiei de-abia stiu ce sa aleg. Primul film care mi-a venit in minte este Patton, cu George C. Scott in rolul vietii lui. Pentru ca unele harti din Memoir ’44 au plaje, recomand The Longest Day, o descriere complexa si antrenanta a debarcarii din Normandia, spusa atat din perspectiva Aliatilor, cat si a nemtilor si cu o droaie de actori formidabili: Rod Steiger, Richard Burton, Henry Fonda, John Wayne, Sean Connery. Daca am adus vorba de ziua Z, nu are cum sa lipseasca Saving Private Ryan, cu infernala sa scena de debut, care pe mine m-a bagat in asa hal in atmosfera, incat mi s-a parut insuportabila. Nu intamplator, alte doua filme remarcabile contemporane cu filmul lu Spielberg au incercat sa concureze cu acesta si sa redea scene de lupta si drame ale razboiului: The Thin Red Line, regizat de Terence Malick si Enemy at the Gates, regizat de Jean Jacques Annaud, cu Jude Law, Ed Harris si Rachel Weisz.

Desi nu are lupte de anvergura, Where Eagles Dare este un film cu o actiune palpitanta, cu multe intorsaturi de situatie si sustinut de doi actori de forta: Richard Burton si Clint Eastwood. Si The Guns of Navaronne, inca un film cu o distributie excelenta – Gregory Peck, David Niven, Anthony Quinn, Richard Harris, Irene Papas – e la fel de antrenant si reda o frantura din marea inclestare care a schimbat destinul lumii.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.